marți, 14 iulie 2009

Constructii case

Din punct de vedere legal, pentru a avea dreptul de a construi o cladire, este necesara obtinerea unei autorizatii de construire, care se elibereaza de catre primaria pe raza careia intentionati sa amplasati lucrarea.
De acelasi act este nevoie si daca doriti sa modificati sau sa demolati o constructie existenta.

Procedura de obtinere a autorizatiei de construire este destul de complicata, ea necesitand obtinerea, in prealabil, a mai multor documente, de la autoritatile publice locale (primarie), de la diverse institutii deconcentrate ale statului, precum si de la furnizorii de utilitati.
Aceasta procedura este de durata, motiv pentru care va recomandam sa incepeti din timp demersurile pentru obtinerea autorizatiei de construire, cu circa 6-7 luni inainte de data la care intentionati sa incepeti lucrarile.
Este total nerecomandata demararea lucrarilor inainte de a fi in posesia autorizatiei de construire, aceasta putand duce la conflicte cu diferite autoritati, soldate cu pierdere de timp si bani.